Cum este gestionat un transfer funerar? Pasi de urmat
Nu este acelasi lucru sa mutati un corp decat sa mutati cenusa. Transferul cenusii nu are nevoie de nicio cerinta sanitara, astfel incat aceasta sa poata fi transportata intr-un recipient de cenusa si, daca compania aeriana permite acest lucru, sa poata fi transportate chiar si in compartimentul bagajelor de mana.
Trebuie sa insotiti intotdeauna cenusa certificatului de deces al tarii in care persoana a murit si certificatul de deces si o declaratie de la compania funerara care sa indice continutul urnei.
Din motive precum deplasarea, oamenii aleg acest tip de serviciu funerar, deoarece transferul de cenusa este mult mai usor decat transferul unui cadavru.
Cum este gestionat un transfer funerar? Pasi de urmat
Sunt necesare doua certificate de deces pentru a gestiona transferul unei persoane decedate intre comunitati. Apoi, in functie de locul de transfer, pot fi solicitate cerinte speciale. De exemplu, in tari precum Spania sunt necesare nu unul, ci doua certificate de deces, unul pentru Registrul civil si unul pentru sanatate.
Odata ce aveti certificatele de deces, procedura continua dupa cum urmeaza:
- Compania funerara trimite un agent
- Familia informeaza despre ceea ce doresc sa se mute, un decedat sau urna cu cenusa
- O alta optiune este ca familia sa sune la casa funerara si sa faca managementul prin telefon.
- In orice caz, un contract de transfer este formalizat
- In cele din urma se face serviciul de transfer
Procesul de service de transfer al unui organism dupa cum urmeaza:
- Judecatorul, datorita certificatului, autorizeaza incinerarea sau inmormantarea
- Sanatatea autorizeaza plecarea organismului intr-o alta comunitate.
- Firma funerara contractata foloseste o auditie aprobata si detine ambele autorizatii
- La destinatie se efectueaza receptia corpului: in orasele mici preotul paroh sau primarul poate fi responsabil, in timp ce in orasele mari o alta firma funerara din zona se ocupa sau un reprezentant al consiliului local.
Care sunt termenele minime si maxime pentru a da destinatia unui organism?
Perioada minima este de 24 de ore. In acel moment transferul poate incepe. Nu exista nici un maxim, dar dupa 48 de ore se necesita o conservare temporara a organismului.
Imbalsamarea este obligatorie atunci cand se efectueaza o repatriere sau cand este ingropat intr-o cripta, deoarece este un loc inchis, cu putina ventilatie. Daca calatoriti cu avionul, chiar si UE imbalsamarea este necesara si daca calatoriti in orice alta tara, chiar si pe sosea, este, de asemenea, necesar. Repatriere decedati este un seriviu tot mai des cautat.
Perioada minima de 24 de ore este aceeasi pe intreg teritoriul Europei. Dupa 48 de ore exista schimbari in functie de comunitate. In unele este obligatorie conservarea, in altele trebuie doar sa faceti o consultatie la Sanatate si exista locuri in care nu este necesar pana la 72 de ore.
Este nevoie de mult timp pentru a repatria un cadavru?
Depinde. Este clar ca atunci cand vorbim despre o persoana draga, vremurile sunt intotdeauna foarte lungi, daca nu chiar eterne.
Procedurile care trebuie efectuate sunt supuse unor reglementari care trebuie respectate si, in functie de tara de destinatie, cerintele pot varia foarte mult.
Perceptia asupra mortii
Astfel, argumentele pro si contra DCDD se rezuma la o chestiune de definire a cuvintelor actuale „permanent” si „ireversibil”, ceea ce complica si mai mult provocarea definirii mortii. Mai mult, evenimentele care au fost legate cauzal de moarte in trecut nu mai ucid in toate circumstantele; fara o inima sau plamani functionali, viata poate fi uneori sustinuta cu o combinatie de dispozitive de sustinere a vietii, transplanturi de organe si stimulatoare cardiace artificiale.
Astazi, unde este necesara o definitie a momentului mortii, medicii si legistii apeleaza de obicei la „moartea creierului” sau „moartea biologica” pentru a defini o persoana ca fiind moarta; oamenii sunt considerati morti atunci cand activitatea electrica din creier inceteaza. Se presupune ca sfarsitul activitatii electrice indica sfarsitul constiintei. Suspendarea constientei trebuie sa fie permanenta si nu tranzitorie, asa cum se intampla in anumite etape de somn si in special in coma. In cazul somnului, EEG -urile pot face cu usurinta diferenta.
Categoria „moartea creierului” este considerata problematica de unii savanti. De exemplu, dr. Franklin Miller, membru senior al facultatii la Departamentul de Bioetica, National Institutes of Health, noteaza:
„Pana la sfarsitul anilor 1990… ecuatia mortii cerebrale cu moartea fiintei umane a fost contestata din ce in ce mai mult de cercetatori, pe baza pe dovezi privind gama de functionare biologica afisata de pacientii diagnosticati corect ca avand aceasta afectiune, care au fost mentinuti pe ventilatie mecanica pentru perioade substantiale de timp. Acesti pacienti si-au mentinut capacitatea de a sustine circulatia si respiratia, de a controla temperatura, de a elimina deseurile, de a vindeca ranile, de a lupta infectii si, cel mai dramatic, sa gesteze fetusi (in cazul femeilor insarcinate „in moarte cerebrala”)”.
In timp ce „moartea creierului” este privita ca fiind problematica de unii savanti, cu siguranta exista sustinatori ai acesteia care cred ca aceasta definitie a mortii este cea mai rezonabila pentru a distinge viata de moarte.
Rationamentul din spatele sprijinului pentru aceasta definitie este ca moartea cerebrala are un set de criterii care sunt de incredere si reproductibile. De asemenea, creierul este crucial in determinarea identitatii noastre sau a cine suntem ca fiinte umane. Ar trebui facuta distinctia ca „moartea creierului” nu poate fi echivalata cu acela care se afla intr-o stare vegetativa sau coma, in sensul ca prima situatie descrie o stare care nu se poate recupera.
