Ce abordări vor avea inspectorii anaf în controalele făcute la firme în anul 2022

[ad_1]

Inspectorii anaf doresc schimbarea abordării controalelor care vor fi făcute începând anul 2022 , vor face mai puține vizite la sediile fizice ale firmelor și vor scurtarea duratei procesului de inspectie, interacțiunea cu contribuabilii facandu-se mai mult în mediul virtual, astfel responsabilii firmelor vizate sa interacționeze cât mai puțin cu autoritatile.

In trecut politica ANAF punea accent foarte mare pe cantitatea controalelor si nu pe calitate, observandu-se ca volumul de creante recuperate este foarte mic.

Accentul controalelor va fi pus pe firmele care au prezentat probleme în trecut și vor fi verificate

pentru a vedea dacă aceste probleme au fost remediate, asta incluzând aspecte ca munca la negru la gri ori ocolirea plății taxelor.

Controalele făcute începând cu anul 2022, după spusele autorităților, vor fi făcute doar în situațiile

când în cadrul analizei in sistemul virtual vor fi necesare lămuriri suplimentare.

In cadrul inspectiei fiscale se urmareste corectitudinea intocmirii declaratiilor fiscale si respectarea prevederilor fiscale si contabile, verificandu-se si baza de impozitare.

Inspectorii ANAF vor examina documentele din dosarul fiscal, verificand conformitatea dintre declaratiile fiscale si cele din evidenta contabila, putand sa solicite informatii suplimentare la firma de contabilitate, dar chiar si de la terte parti daca sunt neconcordante in documente.

In urma analizei actelor solicitate, reprezentantii autoritatilor vor informa administratorul ori reprezentantul imputernicit de catre acesta, constatarile si masurile care vor fi luate.

SAF-T este noua declaratie care va ingloba informatii contabile si fiscale, cea ce va face ca munca inspectorilor anaf sa fie mai productive.

Daca nu se va depune noua declarative in termenul impus de autoritati, contribuabilii vor fi amendati cu amenda contraventionala.

 Articol scris pentru e.contexpert-az.ro firma de contabilitate sector 6

[ad_2]

Recomandari

Util