Asigurarea facultativă pentru locuință: cum alegi și cum închei o poliță pe internet?

Casa sau apartamentul sunt una dintre cele mai importante proprietăți și chiar investiții pentru români, astfel că mulți aleg să-și ia diverse măsuri de precauție în caz de neprevăzut. Una dintre ele este încheierea polițelor de asigurare. Pe lângă cea obligatorie, au apărut și alte tipuri de asigurări care îi ajută pe cei care doresc să acopere diverse scenarii care nu se încadrează în polița PAD.

Dacă natura imprevizibilă te-a făcut să te gândești la o asigurare facultativă pentru casă, cel mai ușor este să optezi pentru una încheiată online. Mai jos, vei afla cum poți face acest lucru rapid.

Ce trebuie să faci pentru a încheia online o asigurare facultativă pentru casă sau apartament

Stabilește care sunt daunele pe care le vrei acoperite

Oferta de asigurări facultative este destul de extinsă în comparație cu cea obligatorie, astfel că îți poți personaliza polița până la un anumit punct. Cel mai ușor mod de a face acest lucru este să te documentezi legat de riscurile pe care le vrei acoperite. Astfel, dacă locuiești la casă, nu ai nevoie de o asigurare care să includă daunele legate de inundații provocate vecinilor, cum este cazul persoanelor care au un apartament.

Un avantaj al încheierii unei asemenea polițe online este că nu mai trebuie să te deplasezi până la un broker.

Găsește o firmă de asigurare cu care să rezonezi

Internetul este plin de oferte din partea firmelor de asigurare care oferă servicii în acest domeniu, iar costul poliței nu este cel mai important, mai ales că prețurile sunt comparabile pe piața de acum. În schimb, poți acorda atenție asiguratorului ales, astfel încât ceea ce îți oferă să se plieze pe nevoile tale.

O astfel de firmă este Allianz-Tiriac Unit care îți pune la dispoziție o gamă variată de soluții pentru case și apartamente. Din oferta lor, descoperă asigurarea facultativă a locuinței Casa Mea și află care sunt riscurile pe care aceasta le acoperă pentru a vedea dacă se potrivește nevoilor tale.

Cumpără asigurarea dorită cu câteva click-uri

Să cumperi orice tip de asigurare pe internet a devenit destul de simplu. Cu atât mai ușor este în cazul uneia facultative pentru casa ta, deoarece nu ai nevoie de prea multe informații și nu presupune un proces complicat. Astfel, vei găsi un formular pe care să-l completezi cu datele necesare pentru a-ți fi calculat prețul și a putea alege pachetul dorit.

Ce mai trebuie să știi este că vei avea nevoie de o adresă valabilă de email pentru a primi polița pe care o poți scoate la imprimantă dacă dorești să o ai și în format fizic.

Dacă ești în căutarea unei polițe facultative pentru locuința ta, aceste sfaturi te vor ajuta să te orientezi și să alegi asigurarea potrivită care să-ți ofere siguranță indiferent de ceea ce se întâmplă.

Sursa foto: Pexels.com

Recomandari

Util